Energie verde pentru viitor: Microhidrocentrala din Parva va fi inaugurată pe 23 aprilie

Energie verde pentru viitor: Microhidrocentrala din Parva va fi inaugurată pe 23 aprilie


Primăria comunei Parva se pregătește să marcheze un moment important pentru comunitate: inaugurarea microhidrocentralei construite pe râul Rebra, programată pentru 23 aprilie 2026.

Investiția, finalizată în 2025 și aflată recent în perioada de testare, poartă numele „Microhidrocentrală cu baraj pe Râul Rebra, MHC Parva” și a fost realizată cu sprijinul fondurilor norvegiene. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 2,1 milioane de euro, dintre care 1,8 milioane de euro reprezintă granturi acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Programul pentru Energie în România.

Noua capacitate energetică are o putere instalată de 0,32 MW și o producție anuală estimată la circa 1.902 MWh, energie curată, fără emisii de CO₂. Electricitatea produsă va alimenta mai multe obiective publice din comună, printre care instituțiile de învățământ, sediul primăriei, căminul cultural, sistemele de alimentare și tratare a apei, dar și iluminatul public.

Primarul Ioan Strugari a subliniat importanța acestui moment pentru comunitate, exprimându-și dorința ca inaugurarea să fie nu doar un motiv de mândrie, ci și un impuls pentru implicarea cetățenilor în îngrijirea localității.

Autoritățile locale consideră că proiectul va contribui semnificativ la reducerea costurilor energetice și la protejarea mediului, consolidând totodată independența energetică a comunei.

Articole ce te-ar putea interesa