Peste 60% dintre fântânile verificate în Bistrița-Năsăud, contaminate cu bacterii. Un sugar a ajuns la spital

Peste 60% dintre fântânile verificate în Bistrița-Năsăud, contaminate cu bacterii. Un sugar a ajuns la spital


Calitatea apei potabile din județul Bistrița‑Năsăud rămâne, în general, sigură în marile sisteme centralizate de alimentare, însă situația este mult mai îngrijorătoare în cazul fântânilor publice și al rețelelor mici din mediul rural.

Potrivit unui raport al Direcția de Sănătate Publică Bistrița‑Năsăud, peste 60% dintre fântânile verificate anul trecut au fost contaminate cu bacterii, iar într-un caz un sugar a suferit o intoxicație gravă.
Inspectorii de sănătate publică au monitorizat, pe parcursul anului trecut, 27 de zone de aprovizionare cu apă din județ.

Dacă în sistemele centralizate de mari dimensiuni apa s-a încadrat în parametrii de calitate prevăzuți de legislație, problemele au apărut în special în rețelele mici de distribuție. În aceste sisteme au fost identificate 12 probe necorespunzătoare, principalele nereguli fiind legate de prezența bacteriilor care indică o contaminare punctuală.

Ca urmare, administratorii acestor rețele au fost somați de autorități să ia măsuri urgente pentru igienizarea instalațiilor și remedierea calității apei.
Cea mai vulnerabilă categorie de surse de apă rămâne însă cea reprezentată de fântânile și izvoarele publice. Din cele 58 de surse testate la nivelul județului, 37 au fost declarate neconforme din punct de vedere biologic, fiind depistată prezența bacteriilor. În alte șapte cazuri, analizele au indicat depășiri ale nivelului de nitrați, substanțe periculoase în special pentru sugari și copiii mici.

Specialiștii atrag atenția că utilizarea apei din fântâni neigienizate sau neprotejate poate duce la probleme grave de sănătate, motiv pentru care recomandă populației să verifice periodic calitatea apei și să evite consumul din surse nesigure, mai ales în cazul copiilor.

Articole ce te-ar putea interesa