Campanie gratuită pentru deșeurile voluminoase în orașele din Bistrița-Năsăud. Vezi programul complet de ridicare
Locuitorii din județul Bistrița-Năsăud au ocazia să scape gratuit de obiectele voluminoase din gospodării, în cadrul unei noi campanii organizate de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Supercom SA.
Acțiunea se va desfășura în perioada 23 – 28 februarie 2026 și este destinată locuitorilor din municipiul Bistrița și din orașele Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi.
Ce tipuri de deșeuri pot fi predate
Campania vizează colectarea gratuită a obiectelor de mari dimensiuni, precum:
– canapele, fotolii, saltele
– dulapuri, mese, scaune
– mobilier de grădină, covoare
– jucării voluminoase (tobogane, biciclete, trotinete)
– piscine gonflabile, balansoare, cuști pentru animale
Reguli importante pentru cetățeni
Reprezentanții ADI Deșeuri solicită respectarea programului și a regulilor de depozitare:
– În zonele de blocuri, deșeurile trebuie lăsate la platformele de colectare.
– În zonele de case, acestea vor fi scoase în fața porții, fără a bloca circulația pietonală sau rutieră. Deșeurile trebuie scoase strict în zilele programate, pentru a evita aglomerarea spațiilor publice.
Programul de colectare în municipiul Bistrița
Colectarea se va face etapizat, pe zone:
Luni, 23 februarie – zona Libertății – Independenței – Alexandru Odobescu – Ioan Rațiu – Codrișor – Mihai Viteazu – Valea Budacului – Simpozionului
Marți, 24 februarie – Libertății – Independenței – Gării – Tărpiului – Drumul Cetății – Calea Clujului – George Enescu – Compozitorilor
Miercuri, 25 februarie – Alexandru Odobescu – Republicii – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Aviator Mihai Berbecariu – Grănicerilor – Avram Iancu – Ion Minulescu – Parcului
Joi, 26 februarie – Gării – Republicii – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Valea Rusului – Drumul Dumitrei Nou – Simion Mândrescu – Subcetate
Vineri, 27 februarie – Valea Jelnei – Ghinzii – Soarelui
Localitățile componente ale municipiului Bistrița
23 februarie – Sărata
24 februarie – Ghinda
26 februarie – Viișoara
27 februarie – Unirea și Sigmir
28 februarie – Slătinița
Program în celelalte orașe
Sângeorz-Băi – 27 februarie
Năsăud – 28 februarie
Beclean – 23–27 februarie, conform programului obișnuit de colectare a deșeurilor menajere
Reprezentanții ADI Deșeuri reamintesc că, în afara campaniilor gratuite, ridicarea deșeurilor voluminoase se poate face contra cost prin operatorul de salubritate sau gratuit prin predarea acestora la cele cinci centre de colectare existente în județ.
O nouă oportunitate pentru cetățeni de a face curățenie responsabil și de a contribui la un mediu mai curat în comunitate.




