Depistată la volan cu permisul suspendat: tânără din Tureac, cercetată penal
O tânără de 26 de ani din Tureac este cercetată penal după ce a fost prinsă la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, autoturismul condus de aceasta a fost oprit pentru control pe DN17, între cartierul Unirea și municipiul Bistrița.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, s-a constatat că tânăra avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Testarea cu aparatul etilometru a indicat că aceasta nu consumase alcool.
Pe numele ei a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii situații de fapt.