75 de ani de de cercetare științifică la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa. VIDEO

75 de ani de de cercetare științifică la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa. VIDEO

de Alin Cordoș

Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, fostul ICAR, așa cum îl știau toți elevii bistrițeni care făceau practică agricolă în stațiune, a sărbătorit astăzi 75 de ani de de cercetare științifică. Evenimentul și-a propus să evidențieze contribuția semnificativă a instituției la dezvoltarea pomiculturii românești, prin promovarea cercetării aplicate, a transferului tehnologic și a parteneriatelor științifice

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, în parteneriat cu Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” – Secția de Horticultură, a organizat astăzi, un eveniment aniversar dedicat celor 75 de ani de cercetare științifică și progres tehnologic în domeniul pomiculturii. Evenimentul a avut la sediul SCDP Bistrița, pe strada Drumul Dumitrei Nou, nr. 3, și a reunit cercetători, specialiști în domeniul horticol, reprezentanți ai mediului academic și ai sectorului privat.

Gazdă a fost dr. Ing. Ioan Zagrai, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, cel care, în cuvântul său de deschidere a arătat că, evenimentul își propune să evidențieze contribuția semnificativă a instituției la dezvoltarea pomiculturii românești, prin promovarea cercetării aplicate, a transferului tehnologic și a parteneriatelor științifice. El a mai vorbit și despre anumite retrocedări și care pot să afecteze cercetarea științifică a stațiunii

———- dr. Ing. Ioan Zagrai, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița—

Au mai vorbit, pe rând, Prof. univ. dr. Gheorghe GLĂMAN – Președinte al Secției de Horticultură a ASAS București,  Dr. ing. Mihail COMAN – Director General al ICDP Pitești-Mărăcineni, Dr. ing. Aurel BADIU – Vicepreședinte al ASAS București,  Prof. univ. dr. Florin STĂNICĂ – Prorector al USAMV București, Prof. univ. dr. Viorel MITRE – Membru de onoare al ASAS București dar și acaademician  Doru PAMFIL – Președinte al Secției de Științe Agricole și Silvice. Vorbitorii au oferit diplome și medalii aniversare Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița pentru cei 75 de ani de existență.

Prezent la eveniment a fost și primarul Bistriței, Gabriel Lazany. Edilul orașului a subliniat faptul că își dorește mai multe fructe made în Bistrița în piețele din oraș dar și din țară și că, stațiunea este o instituție extrem de importantă pentru pomicultura românească.

Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Bistriţa a fost înfiinţată la data de 1 ianuarie 1950, în baza HCM nr. 1307 din 31 decembrie 1949, sub conducerea d-lui dr. doc. Ioan Modoran si sub îndrumarea profesorului Teodor Bordeianu. Scopul înfiintării la acea vreme era de contribui la redresarea pomiculturii din nordul Transilvaniei distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial şi pentru a valorifica condiţiile pedoclimatice favorabile pentru cultura unor specii pomicole din această parte a ţării. Din anul 2003, staţiunea a primit o nouă denumire, respectiv Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, nume cu care funcţionează şi în prezent.

Articole ce te-ar putea interesa