71,5% dintre social-democrați au votat pentru intrarea la guvernare alături de PNL, USR și UDMR
Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat a votat sâmbătă pentru intrarea la guvernare, a anunţat preşedintele interimar Sorin Grindeanu, care a spus că 71,5% din voturile exprimate au fost favorabile participării PSD în Guvernul Bolojan
Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a declarat că este surprins de procentul mare al voturilor favorabile. El a afirmat că duminică după-amiază, Comitetul Politic Naţional va vota o echipa cu care Partidul Social Democrat va merge în noul guvern,” vicepremier plus şase ministere”. Au fost înregistrate 3339 de voturi favorabile intrării social-democraţilor la guvernare. De asemenea, au existat 1247 de voturi împotriva intrării la guvernare. Au fost înregistrate şi 60 de abţineri. Numărul total al celor convocaţi a fost 4.770, iar totalul votanţilor a fost 4.673/. Nu au votat: 97. Au votat Da (pentru intrare la guvernare) – 3.339 (71,5%), Nu (pentru intrarea în opoziţie) – 1.274 (27,3%), abţineri – 60 (1,3%)
Surse politice social-democrate din PSD BN spun că, și aici, votul a fost împărțit, dar că, nu există o statistică asupra modului cum s-au împărțit voturile care au fost personale, fiecare membru votând după accesarea unui link trimis de la partid. În aceeași ordine de idei, PSD BN a votat în unanimitate nominalizarea lui Bogdan Ivan pentru funcția de ministru al Energiei.
”Am avut această consultare cu colegii şi din comitetele politice judeţene, până în 5.000 de oameni, mai exact 4.770 de colegi. Am avut de ales între a intra la guvernare pe negocierea politică pe care dumneavoastră o ştiţi şi pe măsurile fiscale, care mare parte au fost prezentate, sau trecerea în opoziţie a Partidului Social-Democrat. Vreau să vă spun că au votat 4.673 de colegi, 97 de colegi n-au votat, 3.339 da, adică într-un procent de 71,5% pentru da, opoziţie – 27,3% şi 60 de voturi abţinere, adică 1,3%”, a afirmat Sorin Grindeanu.
El a explicat şi de ce cei aproape 30% dintre social-democraţi s-au opus intrării la guvernare.
”Probabil că există o nemulţumire poate de o anumită formă de negociere politică pe ministere. Poate să fie şi asta. Poate să fie şi dorinţa de a nu intra într-o coaliţie aşa de largă şi de a încerca să ne reorganizăm în opoziţie unde faci mai uşor aceste lucruri, dar procentul covârşitor al colegilor a fost aşa cum a zis, 71,5% pentru intrarea la guvernare. Adică e un procent mai mare decât m-aş fi aşteptat”, a explicat preşedintele interimar al PSD.
El a adăugat că, duminică, în Comitetul Politic Naţional va fi votată echipa cu care PSD va merge în viitorul Guvern.
”Mâine după-amiază vom avea Comitet Politic Naţional, unde vom vota echipa cu care Partidul Social Democrat va merge în noul guvern, vicepremier plus şase ministere. Până mâine la ora 12, colegii care doresc să facă parte din această echipă se înscriu la secretariat şi vom avea un vot mâine după masă în Comitetul Politic Naţional”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Şedinţa Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat s-a desfăşurat în format hibrid.