65 de posturi de asistent medical scoase la concurs la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea a 65 de posturi de asistenți medicali generalisti – 27 posturi vacante și 38 posturi temporar vacante, pe durată determinată de șase luni, cu normă întreagă.
Posturile sunt disponibile în principalele secții și compartimente ale spitalului.
Condiții de participare
– Studii necesare: licență în specialitatea postului, studii superioare de 3 ani sau diplomă de școală sanitară postliceală (sau echivalent).
– Cetățenie română sau a unui stat UE/SEE/Elveția.
– Cunoașterea limbii române.
– Capacitate de muncă și stare de sănătate corespunzătoare.
– Fără antecedente penale care să împiedice exercitarea funcției.
Etapele concursului
– Selecția dosarelor
– Verificarea cunoștințelor de operare calculator (probă eliminatorie)
– Proba scrisă
– Proba practică/interviu
Calendarul concursului
– 26 martie – 1 aprilie 2026: depunerea dosarelor
– 20 aprilie 2026: verificarea cunoștințelor de operare calculator
– 27 aprilie 2026: proba scrisă
– 6 mai 2026: proba practică/interviu
Înscrieri
-Dosarele se depun la Serviciul RUNOS, Bistrița, str. Sucevei nr. 1-3, et. 3, între:
Luni – joi: 07:30–16:00
Vineri: 07:30–13:30
Candidații trebuie să prezinte: act de identitate, dovezi ale studiilor și vechimii, certificat de integritate, adeverință medicală și alte documente specifice.
Rezultatele și clasamentul final vor fi afișate pe site-ul spitalului: www.sjub.ro – secțiunea Comunicate.
Informații suplimentare: 0263 216 439 (secretariat comisie concurs).