334 de elevi și 203 profesori vor fi recompensați pentru performanțele din acest an

334 de elevi și 203 profesori vor fi recompensați pentru performanțele din acest an

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va acorda stimulente financiare unui număr de 334 de elevi cu rezultate remarcabile la olimpiadele și competițiile școlare, precum și celor 203 profesori care i-au pregătit. Suma totală alocată pentru aceste recompense, care urmează să fie supusă aprobării în ședința CJ din 25 noiembrie, este de 256.500 de lei.

Elevii care au obținut premii sau mențiuni la etapa județeană și au reprezentat județul la faza națională a Olimpiadelor Naționale Școlare vor primi câte 500 de lei. Aceeași sumă va fi acordată și celor care au excelat la competițiile sportive individuale și au ajuns la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Pentru disciplinele sportive de echipă, elevii calificați la nivel național vor beneficia de câte 300 de lei.

De asemenea, profesorii îndrumători vor primi câte 500 de lei, în semn de apreciere pentru munca și dedicarea lor.

Hotărârea CJ, împreună cu lista completă a elevilor și cadrelor didactice, va fi făcută publică după aprobarea oficială.

Articole ce te-ar putea interesa