14 mai 2022: Se deschide sezonul distracției la Bike Park și Aventura Park de pe Dealul Cocoș
Începând cu data de 14 mai, se dă liber la activități de agrement în parcul de aventură și pe traseele de downhill din pădurea de pe Dealul Cocoș din Unirea.
,,Iarba Fiarelor și DJ Memo întrețin atmosfera la deschiderea sezonului la Bike Park și Aventura Park pe Dealul Cocoș. Alături de ei, vor concerta și formațiile Punct, M.A.A.D., Armada, Halta H și Blues Brothers.
Accesul la telescaun va fi gratuit în ziua deschiderii”, au informat reprezentanții Primăriei Bistrița.
Până la vacanța de vară, telescaunul va funcționa în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00, iar, ulterior, programul va include și zilele din timpul săptămânii.
Tarifele valabile sunt prezentate în imagine.

