14 dosare analizate la Prefectură. Comisia Județeană de Fond Funciar a soluționat contestații și cereri de proprietate
La sediul Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud a avut loc ședința lunară a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, în cadrul căreia au fost analizate și soluționate mai multe cereri privind regimul juridic al terenurilor.
Pe ordinea de zi s-au aflat 14 puncte, vizând restituirea și constituirea dreptului de proprietate, validarea unor propuneri privind terenuri agricole, neagricole și forestiere, soluționarea contestațiilor, precum și punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești definitive.Concret, comisia a analizat:
– 3 contestații;
– 2 rectificări ale unor titluri de proprietate emise anterior;
– 7 propuneri de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate;
– 2 puneri în aplicare ale unor hotărâri judecătorești definitive.
Activitatea comisiei are un rol important în clarificarea situației juridice a proprietăților funciare și în soluționarea cererilor formulate de cetățeni, contribuind la consolidarea dreptului de proprietate și la rezolvarea unor situații aflate de ani de zile în procedură administrativă sau judiciară.


